Florin Cosma

Zile

florincosma — Fri, 14 Oct 2011 20:00:17 +0000

Dacă vezi calendarul ce stă prins de perete
cum se leagănă încercând pe fereastră să iasă
atunci cu siguranță tot ce spun vei înțelege.
Timpul se joacă, se leagănă într-o poveste.
Când Zina cu capul plecat te ascultă
sărut-o pe frunte și spune-i să aștepte.
Privește la ziua de azi cum se duce
și ia calendarul și arde-l de-ndată.
În cinci minute lumea se-ngroapă.

Ploaie, Muzică și Viață

florincosma — Sun, 18 Sep 2011 19:07:07 +0000

Era un bloc mizerabil în comparație cu care apartamentul meu era un lux. Oricum, înțelegeți că prin asta am spus ce aveam de spus și despre vecini, seara parcă toți căpătau viață, o viață pe care și-o trăiau în petreceri zilnice și mult sex. Da, un tărâm al desfrânării carnale și spirituale la care eram și eu, evident, invitat. Eram mai mult o prezență fantomatică, împins din spate de Cami, vecina de sus. Prin asta am spus totul despre preferințele ei erotice, de multe ori veneam de la muncă atât de obosit încât era o senzație plăcută să facă altcineva toată munca. Si Doamne, o făcea într-un mod incredibil.

Lucram într-o blibliotecă într-un cartier plin de snobi. Asta însemna că aveam extrem de mult timp liber fiindcă nimeni nu intra pe ușă și poate era mai bine așa, oricum nu ar fi găsit ceva pe placul lor. Singurul lucru care mă intrista cu adevărat era că toate cărțile acelea putrezeau fără ca cineva să se bucure de ele și pun pariu că lumea e plină de minți flămânde după cunoaștere dar împotmolite în mizerie. Nu exagerez când spun că mi-am făcut și proiecte de cercetare și studiam cu mare atenție lucrările filosofilor mai cunoscuți și mai puțin cunoscuți, încercând să le sintetizez gândurile într-o lucrare simplă și adevărată pe care orice minte să o înțeleagă.

Cami era fată de treabă, chiar OK în comparație cu alte persoane cu care viața m-a pus în legătură. Sinceritatea și bunătatea ei erau unice în tot orașul acesta și destul de des îmi puneam întrebarea ce naibii caută acolo. Eu știam ce căutam acolo, a fost o alegere asumată cu toată inima însă în cazul ei nu înțeleg, ar fi putut să aibe parte de lucruri mult mai frumoase dar alege să rămână aici. De mare iubire între noi nu se punea problemă, amândoi ne omoram singurătatea și ne hrăneam dorința de afecțiune, oricum, soarta a făcut ca noi să ne și potrivim… într-o formă ciudată. Mărturisesc, nu am fost niciodată în apartamentul ei, de fapt niciodată nu m-a invitat și chiar dacă pe mine mă rodea curiozitatea nu am avut niciodată curajul să o rog sa mă invite la ea.

Îmi amintesc o dimineață în care m-am trezit la mirosul de cafea și omletă cu șuncă. acesta a fost apogeul nostru. Acum că mă gândesc, probabil echivalentul ei ar fi fost să se trezească la mirosul de trandafiri roșii și proaspeți. Asta nu s-a întâmplat. În fine, văzându-mă pășind spre bucătărie cu mâinile în cap și gura căscată mi-a spus bună dimineața cu un zambet mai mare cât încăperea și m-a sărutat.

Astăzi este o zi importantă și vreau să mănânci totul ca să ai putere

Mh… dar ce e azi?

Azi vin părinții mei.

Dezvăluirea m-a prins cu cana de cafea în mână în timp ce o duceam la gură. După ce am murdărit-o cu cafeaua ce mi-a ieșit incontrolabil din gură mi-a mai spus:

Prostuțule, ai grijă, e fierbinte.

Sper că n-o să-mi spui așa când vor veni și ei.

Ah… da… uite… vroiam să-ți mai spun că tu nu îi vei vedea. Dar hai, mănâncă toată ompleta până nu se răcește

Mulțumesc, dar nu mi-e foame. Am zis eu încercând să adopt cel mai sobru chip pe care-l puteam face și m-am ridicat încet de la masă și dus am fost.

Nu știu de ce am reacționat așa, nu pot să spun că regret, în adâncul sufletului simt că am fost îndreptățit să plec. Nu m-a căutat la telefon iar eu am stat până a doua zi dimineață la bibliotecă. Am început prin a citi Meditațiile lui Marcus Aurelius în engleză.

To read the rest, download here.

Vis

florincosma — Mon, 05 Sep 2011 20:02:25 +0000

De unde te cunosc, mă întreb…
Dintr-un vis, de pe stradă?
Dintr-o gară, pe peron, pe o bancă
așteptând un tren să te ducă nicăieri?
Deseneaza-mi chipul tău în mintea mea
și îți promit că-ți voi cânta.

Putred

florincosma — Sun, 04 Sep 2011 16:15:34 +0000

Sunt așa de obosit,
chiar mai mult, sunt putred.
Din interior mă sting.
Grijuliu să nu alunec prematur
în groapa pustiului,
așteptând să mă salvezi fiindcă
sunt prea slab și singur.

Mi-a rămas pământul moale
să mă-nghită, să m-acopere
cu o pătură de iarbă
și uitat voi fi în această groapă.
Peste mine vor cădea
frunze, ploi, poate și stele, până
când dispar și ele…

Să nu fie prea târziu
căci acum îi simt cum vin,
întunericul și frigul.
Crește-n mine ca un cancer
acest înger negru
ce împrăștie doar spaimă
și în urma-i e nimicul.

Citește

florincosma — Sun, 28 Aug 2011 20:40:58 +0000

Te priveam cum te plimbai în rochia ta verde
printre rafturile cu cărți și albume pline.
Umbra ta curgea peste Coran
si peste câteva ediții princeps de Cioran.
Îți miroseam parfumul cum umplea
întreaga noapte de căldură și iubire.
Era o mângâiere ce mă îndemna la visare,
la nemurire.

Viața mea o port cu mine
în această carte veche, ea îmi este amintire.
Te-ai oprit în fața mea, ce ochi verzi, frumoși aveai
te priveam cum mângâiai coperta cu gesturi fine de copilă
paginile îngălbenite mi le răsfoiai.
Nu mă vezi, nu mă simți cum părul ți-l ating?
Ia-mă cu tine, nu mă-nchide în această închisoare
de cuvinte.

Dar degeaba am sperat
retrăgându-mă-n întuneric, parfumul ți l-am alungat
si am ars. Da, am ars în acea seară
când degeaba am sperat.
Citește-mă cu grijă, gândurile mele
sunt deja în tine.

Poezia merge bine cu In Between de la Aes Dana.

Astăzi mi-am văzut iluzia

florincosma — Wed, 24 Aug 2011 19:07:22 +0000

Ca o statuie cu rădăcinile-n asfalt m-am oprit.
Pentru o clipă n-am mai auzit și am simțit
Cum lumea și timpul fugeau de mine.
În fața mea era ea… iluzia mea.

Parcă distanța creștea, parcă mă pierdeam
Și din mână lăsam amintiri să cadă pe trotuar
Spărgându-se ca mici bibelouri cu valoare sentimentală.
Eram numai eu și ea.

În ultima perioadă am invățat să aștept,
Acum știu numai așteptarea, am uitat să trăiesc.
Tu ești vie și frumoasă, un întreg de diamant
Ce s-ar risipi în mocirla minții mele.

N-am mai îndrăznit să te privesc, te-am dezamăgit.
Intunericul meu ți-ar păta lumina ca petrolul aruncat în mare.
Dar totuși simt că fără tine voi fi moarte.
Astăzi mi-am văzut iluzia.

Necunoscuta

florincosma — Sun, 07 Aug 2011 09:26:57 +0000

Pustiu, un gol nesimţit de mare
Ce se uită spre mine zâmbind
E dimineaţă, îmi zic privindu-mă-n oglindă.
Pe cer văd norii cum greu
Fac loc unui soare beţiv
Se plimbă când în dreapta,
Când în stânga, făcând aşteptarea
să pară şi mai lungă.
Probabil toţi stau închişi în case,
Sau prin cârciumi şi parcuri,
Trântiţi la podea de norii grei de alcool
Sau poate eu nu-i văd,
Poate am pierdut puterea să nu mai fiu singur.
Parcul era gol, cu excepţia ta,
Ce veneai spre el, spre mine poate.
Mi-am aprins o ţigară şi
Trăgând fumul în piept îl simţeam
Cum mă ucide, încet, dar îmi plăcea.
Vroiai sa spui ceva sau poate doar mi s-a părut,
Era bine de-ai fi zis
Rămâne la 3, luni.

Fericire

florincosma — Tue, 19 Jul 2011 15:58:43 +0000

Fericire, te-am văzut pentru o clipă.

Dar ai plecat înainte de-ați zice ceva.

Ești mult mai tristă ca tristețea,

ce după mine se ține ca un prieten loial.

Viziune IV

florincosma — Thu, 20 Jan 2011 21:20:28 +0000

Vă provoc și nu mă tem
de poveri ce vor urma.
Mă încred în propriul semn,
cel al minții, al gândirii,
al iubirii și al vieții.

Am mai fost pe drumul ăsta.
Nu știu când, nici nu contează.

Este greu să mai discern
când e zi și când e noapte
O veșnică lumină și parcă
un întuneric ce așteaptă
iar la el să mă întorc.

Am mai fost pe drumul ăsta
Nu știu când, nici nu contează,
acum simt doar c-am să pierd.

Viziune III

florincosma — Mon, 22 Nov 2010 09:31:05 +0000

Temători vă închinați lipsiți de rațiune,
tot sperând pe nimic salvarea s-o primiți.
Ca o turmă de vite peste morți vă năpustiți,
biete animale lipsite de viziune

Vă grăbiți în biserici lăsând biblioteci să ardă
și cu mâinile la cer dar cu mintea goală
vă rugați iar și iar preaslăvind și preamărind,
dar nu știți că astfel sufletul vă moare.

Sunteți condamnați nu la iad, ci la uitare,
la un întuneric ce nu poate fi descris.