Ploaie, Muzică și Viață

          Era un bloc mizerabil în comparație cu care apartamentul meu era un lux. Oricum, înțelegeți că prin asta am spus ce aveam de spus și despre vecini, seara parcă toți căpătau viață, o viață pe care și-o trăiau în petreceri zilnice și mult sex. Da, un tărâm al desfrânării carnale și spirituale la care eram și eu, evident, invitat. Eram mai mult o prezență fantomatică, împins din spate de Cami, vecina de sus. Prin asta am spus totul despre preferințele ei erotice, de multe ori veneam de la muncă atât de obosit încât era o senzație plăcută să facă altcineva toată munca. Si Doamne, o făcea într-un mod incredibil.

           Lucram într-o blibliotecă într-un cartier plin de snobi. Asta însemna că aveam extrem de mult timp liber fiindcă nimeni nu intra pe ușă și poate era mai bine așa, oricum nu ar fi găsit ceva pe placul lor. Singurul lucru care mă intrista cu adevărat era că toate cărțile acelea putrezeau fără ca cineva să se bucure de ele și pun pariu că lumea e plină de minți flămânde după cunoaștere dar împotmolite în mizerie. Nu exagerez când spun că mi-am făcut și proiecte de cercetare și studiam cu mare atenție lucrările filosofilor mai cunoscuți și mai puțin cunoscuți, încercând să le sintetizez gândurile într-o lucrare simplă și adevărată pe care orice minte să o înțeleagă.

           Cami era fată de treabă, chiar OK în comparație cu alte persoane cu care viața m-a pus în legătură. Sinceritatea și bunătatea ei erau unice în tot orașul acesta și destul de des îmi puneam întrebarea ce naibii caută acolo. Eu știam ce căutam acolo, a fost o alegere asumată cu toată inima însă în cazul ei nu înțeleg, ar fi putut să aibe parte de lucruri mult mai frumoase dar alege să rămână aici. De mare iubire între noi nu se punea problemă, amândoi ne omoram singurătatea și ne hrăneam dorința de afecțiune, oricum, soarta a făcut ca noi să ne și potrivim… într-o formă ciudată. Mărturisesc, nu am fost niciodată în apartamentul ei, de fapt niciodată nu m-a invitat și chiar dacă pe mine mă rodea curiozitatea nu am avut niciodată curajul să o rog sa mă invite la ea.

           Îmi amintesc o dimineață în care m-am trezit la mirosul de cafea și omletă cu șuncă. acesta a fost apogeul nostru. Acum că mă gândesc, probabil echivalentul ei ar fi fost să se trezească la mirosul de trandafiri roșii și proaspeți. Asta nu s-a întâmplat. În fine, văzându-mă pășind spre bucătărie cu mâinile în cap și gura căscată mi-a spus bună dimineața cu un zambet mai mare cât încăperea și m-a sărutat.

      Astăzi este o zi importantă și vreau să mănânci totul ca să ai putere

      Mh… dar ce e azi?

      Azi vin părinții mei.

           Dezvăluirea m-a prins cu cana de cafea în mână în timp ce o duceam la gură. După ce am murdărit-o cu cafeaua ce mi-a ieșit incontrolabil din gură mi-a mai spus:

      Prostuțule, ai grijă, e fierbinte.

      Sper că n-o să-mi spui așa când vor veni și ei.

      Ah… da… uite… vroiam să-ți mai spun că tu nu îi vei vedea. Dar hai, mănâncă toată ompleta până nu se răcește

           Mulțumesc, dar nu mi-e foame. Am zis eu încercând să adopt cel mai sobru chip pe care-l puteam face și m-am ridicat încet de la masă și dus am fost.

           Nu știu de ce am reacționat așa, nu pot să spun că regret, în adâncul sufletului simt că am fost îndreptățit să plec. Nu m-a căutat la telefon iar eu am stat până a doua zi dimineață la bibliotecă. Am început prin a citi Meditațiile lui Marcus Aurelius în engleză.

To read the rest, download here.