Putred
septembrie 4th, 2011 § 3 comentarii
Sunt așa de obosit,
chiar mai mult, sunt putred.
Din interior mă sting.
Grijuliu să nu alunec prematur
în groapa pustiului,
așteptând să mă salvezi fiindcă
sunt prea slab și singur.
Mi-a rămas pământul moale
să mă-nghită, să m-acopere
cu o pătură de iarbă
și uitat voi fi în această groapă.
Peste mine vor cădea
frunze, ploi, poate și stele, până
când dispar și ele…
Să nu fie prea târziu
căci acum îi simt cum vin,
întunericul și frigul.
Crește-n mine ca un cancer
acest înger negru
ce împrăștie doar spaimă
și în urma-i e nimicul.
Draga Florin….
citind….mi-a trecut prin cap ca forma, fondul poeziilor tale, emana o imensa virtuala tristete….singuratate…suferinta a neimlinirii.. Asa sa fie si in real? asa esti? Sper ca nu….
Depinde, e o singuratate si tristete dar nu in sensul “lumesc”, unele poezii pot parea “de dragoste” dar nu sunt. E putin mai complicat…
esti un om invins de negasire.
cand ai sa calci pe toata talpa, ai sa-ti schimbi stilul
eu te ador.
eu te-am gasit
eu te-am vazut.
ai sclipirea… restul e fum
C.