Necunoscuta

Pustiu, un gol nesimţit de mare
Ce se uită spre mine zâmbind
E dimineaţă, îmi zic privindu-mă-n oglindă.
Pe cer văd norii cum greu
Fac loc unui soare beţiv
Se plimbă când în dreapta,
Când în stânga, făcând aşteptarea
să pară şi mai lungă.
Probabil toţi stau închişi în case,
Sau prin cârciumi şi parcuri,
Trântiţi la podea de norii grei de alcool
Sau poate eu nu-i văd,
Poate am pierdut puterea să nu mai fiu singur.
Parcul era gol, cu excepţia ta,
Ce veneai spre el, spre mine poate.
Mi-am aprins o ţigară şi
Trăgând fumul în piept îl simţeam
Cum mă ucide, încet, dar îmi plăcea.
Vroiai sa spui ceva sau poate doar mi s-a părut,
Era bine de-ai fi zis
Rămâne la 3, luni.